luni, 31 ianuarie 2011

Tort aniversar

A mai trecut un an, cu bune si cu rele. Daca e sa fac un bilant, am iesit pe plus, pentru ca au fost mai multe bune, decat rele. A fost anul in care am vazut cele mai multe transformari la piticul meu Dragos. Anul in care am intrat in blogosfera culinara si am cunoscut foarte multe persoane care mi-au devenit foarte dragi. Va imbratisez cu drag si va servesc cu o felie de tort (virtuala, din pacate:))


Blat:

3 oua
100 g zahar
120 g faina
3 linguri Nesquick
esenta de rom

 Mixam ouale cu un praf de sare pana isi dubleaza volumul. Adaugam apoi zaharul si mixam pana devine crema.
Amestecam faina cu praful de cacao si o incorporam in crema de oua.
Impartim aluatul si coacem doua blaturi in tava de 24 cm, tapatata cu hartie de copt.
Coacem la foc potrivit 10 minute.
Scoatem blatul din tava si il lasam la racit pe un gratar..
La fel procedam si cu urmatorul blat.

Blat rulada:

4 oua
150 g zahar
150 g faina
3 linguri Nesquick

Procedam la fel ca la blat. Aluatul il turnam in tava patrata tapetata cu hartie de copt si coacem la foc potrivit 10 minute.
Dupa ce s-a copt rasturnam blatul pe un prosop de bucatarie pe care am presarat zahar.
Rulam cu ajutorul prosopului.


Crema rulada:

10 g gelatina
3 lamai
125 fg zahar
250 g frisca lichida

Hidratam gelatina in cateva linguri de apa rece.
Radem coaja de la o lamaie. Amestecam coaja rasa cu 150 ml suc de lamaie si cu zahrul. Adaugam gelatina hidratata si punem pe foc pana se dizolva. Nu lasam sa fiarba. Lasam sa se raceasca.
Amestecam sucul de lamaie rece cu frisca batuta si omogenizam.
Desfacem blatul din prosop si intindem crema de toata suprafata.
Rulam si dam la rece cateva ore.


Crema de ciocolata amaruie:

200 g ciocolata amaruie
350 ml frisca

Ciocolata rupta bucati o punem la topit impreuna cu 200 ml frisca. Cand a ajuns la punctul de fierbere dam de pe foc si amestecam pana se omogenizeaza. Dam la rece.
Restul de frisca il batem bine si il amestecam cu ciocolata rece. Amestecam usor pana se omogenizeaza.

Crema de ciocolata alba:

150 g ciocolata alba
300 ml frisca
5 g gelatina

Punem gelatina la hidratat in cateva linguri de apa rece. Ciocolata rupta o punem pe foc impreuna cu 200 ml frisca lichida. Dam de pe foc si amestecam pana se omogenizeaza.
Cand a ajuns la o temperatura suportabila la deget adaugam gelatina hidratata si amestecam pana se topeste apoi dam la rece.
Restul de frisca il batem bine si adaugam ciocolata rece. Aestecam usor pana se omogenizeaza.

Crema alcoolizata:

100 ml Angeli cherry
50 g ciocolata
150 ml frisca
5 g gelatina

Punem gelatina la hidratat in cateva linguri de apa rece.
Ciocolata rupta se pune pe foc impreuna cu jumatate din cantitatea de frisca. Dam de pe foc iar cand a ajuns la o temperatura suportabila la deget adaugam gelatina hidratata. Amestecam pana se topeste. Lasam sa se raceasca.
Frisca batuta o amestecam cu ciocolata rece iar la final adaugam Angeli cherry.

Sirop:

50 ml apa
50 g zahar
2 linguri coniac

Zaharul se caramelizeaza iar apoi se stinge cu apa. Amestecam pana se topeste caramelul. Cand s-a
racit adaugam coniacul.

Asamblarea:

In tava rotunda punem un blat insiropat iar pe marginea tavii asezam felii de rulada potrivit de groase.
Punem crema de ciocolata amaruie si nivelam.
Cu portinatorul de inghetata (sau cu un inel de prezentare) punem crema alcoolizata in forma de floare.
In jurul acestei creme punem cu grija crema de ciocolata alba.
Acoperim cu celalat blat insiropat si dam la frigider peste noapte.
A doua zi se rastoarna tortul pe un platou si se decoreaza cu frisca si aschii de ciocolata.


Sursa Multumesc Miha! Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

2 comentarii: